Un număr de 30 de copii de la grădiniţele din localitatea Medieşu Aurit au enterocolită, arată Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare.
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie” din Bucureşti a fost efectuată prima operaţie de implant auditiv de trunchi cerebral din România.
Ministrul Sănătății a precizat că măsura este menită să reducă supraaglomerarea de la unităţile de primiri urgenţe, în sezonul virozelor.
Ieri, 17 noiembrie, a fost marcată în țările din întreaga lume Ziua Mondială a Prematurității. Cu această ocazie, experții au tras un semnal de alarmă, amintind încă o dată că micuții prematuri au nevoie de sprijin.
La debutul sezonului infecțiilor virale, medicii specialiști atrag atenția asupra pericolului pe care-l presupune infecția cu virusul sincițial respirator în rândul copiilor născuți prematur.
Pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii, medicul Mihai Craiu a amintit că scria la începutul lunii că sezonul de boli virale va fi deosebit de zgomotos anul acesta pentru copiii mici.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad spun că în această perioadă a crescut numărul de internări pe secția de Pediatrie.
Într-o comunicare directă către profesioniștii din domeniul sănătății de luna aceasta, ANMDMR atrage atenția că Xalkori (crizotinib) dă tulburări vizuale.
4 din 10 gravide și mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepția medicinii de familie, pe durata sarcinii, arată un studiu realizat de Salvați Copiii.
Până la vârsta de 2 ani, aproape toţi copiii trec printr-o infecţie cauzată de virusul sinciţial respirator. Acesta se transmite foarte ușor, iar împotriva lui nu există nici vaccin, nici tratament preventiv, spun specialiștii.
O fetiţă de două luni a fost transportată în stare gravă, cu un elicopter, din Vrancea la un spital din Bucureşti, după ce sora ei mai mare a înţepat-o, accidental, cu o foarfecă în cap.
Un studiu arată că unul din patru copii cu vârsta între 10 și 12 ani utilizează analgezice în fiecare săptămână.
În sezonul infecţiilor respiratorii acute, Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica trage un semnal de alarmă cu privire la absenţa antibioticelor de pe piaţă, în special a celor pentru copii.
Angajații Antibiotice și copiii acestora cu vârsta de peste 12 ani au participat pentru prima dată la un curs de prim ajutor, învățând împreună manevre esențiale pentru salvarea unei vieți.
Un studiu de amploare, publicat în jurnalul medical JAMA Network Open, indică faptul că jocurile video pot avea beneficii cognitive asupra micilor utilizatori.
Salvaţi Copiii România și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 au deschis un centru-pilot pentru minorii victime ale abuzului sexual şi violenţei domestice extreme.
În perioada 27-29 octombrie, Art Safari oferă ateliere gratuite pentru copii.
Moderna a primit autorizaţia Agenției americane a medicamentului FDA pentru utilizarea în regim de urgenţă a vaccinului booster bivalent COVID-19 la copii şi adolescenţi cu vârste între 6 şi 17 ani.
Sanofi Consumer HealthCare România și Asociația Magic au dat startul unui amplu program de sprijinire emoțională a părinților care sunt nevoiți să gestioneze un diagnostic dur al copiilor lor.
La Timișoara se va desfășura, luna aceasta, primul curs de glomerulopatii, patologia cea mai frecventă, dar și cea mai complexă etiologic dintre cele ale Nefrologiei la copil.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe